de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
19 martie 2013 22:45
1 vizualizare
A-A+
O viaţă fără să o audă, fără să o vadă şi fără să o povestească. O viaţă pe care doar a pipăit–o şi a mirosit–o. O viaţă la care ţine şi pe care o iubeşte cu pasiune, chiar şi în întunericul ei. Chiar şi fără să zărească chipurile celor dragi, fără să audă glasurile fiinţelor ce au grijă de el. Aşa trăieşte Vasile Adamescu, omul care, cu o voinţă neobişnuită, în etate de 68 de ani, a ales să îşi pună în 233 de pagini prima sa parte din existenţă. De la naştere şi până la admiterea la facultate, până în momentul când, în viaţa sa, o altă uşă se deschide pentru el. Cea a studenţiei. În liniştea sălii de la Etajul 5 al Bibliotecii "Astra”, şi–a lansat luni, 18 martie, ”Înfruntând viaţa”, primul volum al autobiografiei sale, martori fiind oameni care, cu emoţie, au ascultat povestea lui, redată de Viorel Micu, cel care, de şase ani, îi este translator al realităţii.
Ora 15. Forfotă în holul Bibliotecii Judeţene “Astra” din Sibiu. “Aici?” întreabă un bărbat trecut de cea de-a doua tinereţe, care, ieşind din lift, caută sala unde avea să se lanseze cartea autobiografică a lui Vasile Adamescu. “Nu, mai sus”, i se răspunde. “Aici, deci?”. ”Lăsaţi, veniţi cu mine!”, îi spune o doamnă. “Pe aici”. Şi merg spre sală. Linişte. Nerăbdare. Şi dorinţă de a cunoaşte un om care a vrut cu orice preţ să îşi depăşească condiţia. Şi a reuşit. Mulţi au vrut să facă cunoştinţă cu Vasile Adamescu. Ei pe el îl ştiau, poate. El pe ei, nu. Pe rând, i-au scris în palmă numele. În acest timp, Adamescu pronunţa fiecare literă. “A”, îi scriu şi eu. Şi spune, la rându-i. “N”, continui. Şi el, de asemenea. “D”, mai scriu. “Dar scrieţi mai repede, că înţelege”, îmi şopteşte Viorel Micu. Într-adevăr, îi desenam literele mari şi lent. Că nu ştiam că aşa repede pricepe. “R”
