Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Mungiu-Pippidi: „Băsescu e un om de o mare onestitate intelectuală. Mi-a zis de la început că nu citeşte nimic“

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 · ·

PARTEA I Profesoară de politici publice la Berlin, Alina Mungiu-Pippidi, aflată într-un an sabatic, arată, într-un interviu-eveniment, în două părţi, cauzele adânci ale înapoierii noastre.

În ziua aceea, la sediul Societăţii Academice Române, în Bucureşti, Alina Mungiu-Pippidi era excedată. Nu avem statistici, doamnelor şi domnilor cititori, nu avem, Guvernul nu ştie date concrete, cum să ne modernizăm aşa? Ba chiar, cei interesaţi sunt îndrumaţi spre Alina Mungiu-Pippidi, că poate are domnia sa, dar nu are. Şi noi vrem să vorbim despre “Ce facem cu România”? O, cât suntem de naivi! Poate că nu am avut cele mai bune întrebări, cu siguranţă însă Alina Mungiu-Pippidi a vut însă cele mai bune răspunsuri. Atenţie! Urmează un nou interviu din campania “Adevărul” – “România de la zero” care va face, în felul lui, istorie.

Ne spuneaţi că aţi vrut să îi trimiteţi o carte la puşcărie lui Adrian Năstase.

Am vrut, dar nu i-am mai trimis, m-a oprit soţul, şi până la urmă i-am dat dreptate. La ce îi folosea?

L-aţi preferat pe Traian Băsescu în 2004.

Şi vrei să începem de aici?

Păi de unde să începem? Vrem să vorbim despre modernizarea statului. Putem să începem de la Carol I.

Hai mai bine de la Carol decât de la Băsescu şi Năstase.

Să începem.

Vedeţi voi, România era la fel de rurală ca Grecia, ca Serbia, ca Ucraina. Celelalte ţări de lângă noi ne erau comparabile. Aceste ţări au reuşit să se urbanizeze ceva mai mult decât noi. Inclusiv, Ucraina, deşi îţi vine greu să crezi. Iar asta e temelia modernităţii. Temelia modernităţii este cetăţeanul autonom, capabil să producă pentru el însuşi. Noi am pornit foarte dezavantajos, cu o rată de alfabetizare groaznică. Estonia avea 90% la 1880. Bine, ei sunt şi foarte puţini. Protestanţii i-au făcut pe toţi să citească, pentru a citi Biblia. Nenorocirea cu dezvoltarea e că se cum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 38 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 55 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 30 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°