Acum mai bine de 150 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea, într-o şedinţă de deschidere a lucrărilor Adunării din Ţara Românească: "Cu părere de rău [...] declar că presa nu a răspuns la toate aşteptările mele. În loc de a se ocupa cu lămurirea chestiunilor importante, în loc de a căuta să înlătureze şi să previe greutăţile, în loc de a ne înlesni lucrarea, prin expunerea de soluţii practice, am văzut pe cele mai multe foi publice umplându-şi coloanele cu atacuri personale şi cu porniri violente, care nu pot să aducă decât o tristă animozitate între oameni". Domnitorul nu a fost un prieten al presei. În cei şapte ani de domnie, va închide gazete şi se va război cu jurnaliştii. Fragmentul citat mai sus conţine câteva întrebări importante şi câteva iluzii durabile. Să le luăm pe rând, încercând să comparăm lumea de atunci şi cea de acum. Se cuvine, oare, ca presa să răspundă "aşteptărilor" oamenilor politici? Răspunsul e, de bună seamă: nu! Rolul ei este să creeze opinii. Dacă se poate, opinii defavorabile, fiindcă asta poate evita beţia puterii. Care e inevitabilă. Sigur, ar fi bine dacă opinia ar fi decentă. Dar ştim că nu se poate să fie aşa. Azi, ca şi ieri, e mai comod să fii radical şi nesuferit. Dar să nu ne lamentăm... Să continuăm cu întrebările lui Cuza: trebuie să lămurească presa "chestiuni importante"? Da! Asta presupune să adune competenţe. De multe ori, acestea sunt însă confiscate de aparatul guvernamental sau de partide. Rămân, în unele cazuri, prea puţini independenţi. O remarca şi Hayek atunci când vorbea despre pericolul servituţii într-o societate liberă. Dar poate presa să "înlăture greutăţi"? În afara celor care ţin de înţelegerea societăţii, presa nu poate merge mai departe. Jurnaliştii trebuie să ceară, însă, intervenţia oamenilor politici, pentru că e responsabilitatea acestora să dea la o parte obstacole. Cu alte cuvinte, presa nu tr