Aseară am ales după cateva ezitări să mă uit la un film românesc de pe TVR2. Era un film vechi de televiziune din 1971 facut după romanul Hortensiei Papadat Bengescu.
Scenariul era semnat de Dinu Tanase. De câteva ori am vrut să schimb postul, dar numărul mare de actori pe care doream sa-i revăd în frunte cu Fory Etterle m-a făcut să rămân în faţa micului ecran…şi nu am regretat.
Filmul impecabil făcut m-a ţinut nemişcată aproape două ore. Actorii erau foarte tineri, foarte vii şi foarte frumoşi.
Îmi era greu să cred că unii dintre ei nu mai sunt: Fory Etterle, Ovidiu Iuliu Moldovan, şi mulţi alţii plecaţi din ţară şi despre care nu mai ştiu nimic. Filmul era alb –negru ceea ce îl făcea parcă şi mai preţios. În fruntea distribuţiei pe generic, dupa Fory Etterle, a apărut numele Irinei Petrescu.
Personajul interpretat de ea a apărut destul de târziu şi mărturisesc că o aşteptam cu o anumită nerăbdare...
Frumoasă, distinsă şi cu un farmec special, Irina Petrescu în rolul Elenei Drăgănescu Halipa parcă plutea pe ecran. Gesturile ei măsurate, zambetul abia înflorit şi o privire lucioasă, întodeauna privirea ei mi-a sugerat, mai ales pe ecran, privirea unei căprioare. Ma gândeam cu un soi de bucurie că ea este vie, şi va fi încă mult timp de aici inainte (de ce nu?), şi poate cine ştie, ne vom intâlni într-o distribuţie. Filmul s-a terminat şi m-am bucurat că ceva, nu ştiu ce, m-a făcut să aleg acest program.
Astăzi am aflat cu stupoare că Irina Petrescu a murit. Nu ştiu să spun nimic care să conteze, nimic care să rămână, nimic care să nu mai fi fost spus.
Nu ştiu decât că mor prea mulţi artişti pe care i-am iubit cu toţii şi care ar mai fi putut trăi. De ce oare?
Dumnezeu să o odihnească!
