Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmează poprirea pe toate conturile din Europa

Publicat in Vox Publica, marți 19 martie 2013 ·

Oare eurocraţii au un plan?

Prostia până la delir pare, la prima vedere, singura explicaţie a birocraţilor-şefi din zona euro, care au ales să-şi tragă un glonţ în picior cu bail-in-ul din Cipru. Există însă o rezervă la această concluzie – ea e trasă strict pe baza informaţiilor disponibile public. Dar oare ce alte informaţii ar putea face ca această variantă să nu mai pară deloc stupidă ci cel mult ticăloasă?

Admiând că stupiditatea încă e pe masă ca scenariu (probabilitatea sa poate fi 1% sau 99%), nu reuşesc să văd decât o singură alternativă plauzibilă:

Urmează o poprire şi taxare “o-singură-dată” pe mai toate conturile din Zona Euro sau poate chiar din UE, ca încercare de-a “rezolva” decisiv criza monedei.

Premizele sunt următoarele. Euro a are drum închis în toate variantele clasice de ieşire dintr-o astfel de criză:

1. Falimentele bancare, care ar fi măturat în primul rând acţionarii şi titularii de bonduri, au fost excluse din start.

2. Taxarea nu mai poate fi crescută, pentru că deja este foarte mare şi deja sugrumă economia.

3. Presupusa “uniune fiscală” ar rezolva eventual problemele viitoare, dar în nici un caz pe cele prezente.

4. Ieşirea prin inflaţie şi depreciere nu e acceptabilă, pentru că bate scopul suprem al euro – de-a deveni monedă de rezervă pentru oricine altcineva în locul dolarului.

Ce rămâne? Ideea de a fura din banii depunătorilor, deşi tehnic fezabilă, nu a prea fost discutată pentru că era ceva de neînchipuit. În retrospectivă, nu mai e. Vă amintiţi ce spunea şeful BCE, Mario Draghi, în iulie anul trecut?

Pentru a salva euro, vom face “orice va fi nevoie”. Apoi a întărit teatral: “Credeţi-mă, va fi destul”. Pieţele i-au interpretat vorbele ca pe o promisiune de lichiditate nelimitată. Dar oare ar accepta Germania o astfel de promisiune pe termen nelimitat? Sau doar ca pe o măsură d

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 42 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 18 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

"Influencerul lui Dumnezeu" va fi recunoscut ca sfânt, după ce Papa i-a atribuit un al doilea miracol. Ar fi primul din generația milenialilor

Ziare.com acum 32 minute
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol adolescentului italian Carlo Acutis, care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfân

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 50 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°