Consilierii alianţei USL-PPDD au pregătit azi o "surpriză" în şedinţa extraordinară, convocată iniţial pentru două proiecte care vizau reglementarea unor probleme ale Centrului Agro Transilvania SA, unde administraţia turdeană este acţionar, introducând alte 20 de proiecte pe ordinea de zi, care vizau inclusiv numirea unor unor rude în conducerile societăţilor Turda Salina Durgău SA şi Domeniul Public Turda SA!
Astfel, printre cei numiţi în Consiliile de Administraţie ale celor două societăţi subordonate se numără: Vasile Nemeş (tatăl viceprimarului PPDD Lucian Nemeş), Nicolae Roş senior (tatăl consilierului USL(PSD Nicolae Roş), Eugen Felezeu (tatăl consilierului USL/PNLCristian Felezeu) şi Daniela Aurelia Varo (soţia consilierului PPDD Lucian Varo).
Democrat-liberalul Sorin Bichiş a atras atenţia că poate fi vorba de un conflict de interese, de incompatibilitate sau chiar de situaţii cu caracter penal. Replica reprezentanţilor alianţei USL-PPDD a fost că nu s-a încălcat nici o lege şi că persoanele respective au fost numite în baza competenţelor.
Procedura folosită, însă, lasă loc la interpretări, fiind susceptibilă de încălcarea unor norme legale în vigoare.
Domeniul Public Turda SA: Sorin Săveanu (preşedinte), Mircea Piper, Aron Adrian Sălăgean, Nicolae Roş senior, Adina Mirela Faur, Marian Popescu (care e şi consilier local la Mihai Viteazu), Dyaram Mihail Oarcea, Daniela Aurelia Varo, Femiţa Pogăcean.
Turda Salina Durgău SA: Robert Cojan (preşedinte), Ambrozie Traian Fărcaş, Constantin Costea, Călin Felezeu, Eugen Felezeu, Vasile Nemeş, Axente Husar (care e şi consilier judeţean), Ioan Adrian Niculescu, Simona Maria Baciu.
TurdaNews vă oferă o înregistrare video cu momentele votării din Consiliul Local:
Consilierii alianţei USL-PPDD au pregătit azi o "surpriză" în şedinţa extraordinară, con