Şase din cele 23 de primării care în februarie înregistrau arierate, de plătit minimum 85% până la 31 martie, au depus documentele pentru a contracta de la Trezorerie împrumuturi în valoare totală de aproape 330 miliarde lei vechi, două primind deja banii.
Şase primării îşi plătesc arieratele cu împrumut de la Trezorerie, din totalul de 37,8 milioane lei (378 miliarde lei vechi), sumă reprezentând datoriile mai vechi de 90 de zile pe care primăriile le aveau către terţi, 32,7 milioane putând fi achitate cu aceşti bani. Cea mai mare sumă a contractat-o Primăria Slatina, 31,6 milioane, bani pe care i-a şi primit. Milcov a solicitat 253.842 lei şi de asemenea i-a primit, iar Dăneasa (195.856 lei), Corabia (289.743 lei), Dobrun (329.234 lei) şi Perieţi (95.920 lei) vor intra în posesia banilor pentru a-şi putea plăti facturile înregistrate. Condiţiile avantajoase de creditare sunt oferite tocmai pentru a se „stinge” arieratele, condiţie impusă în acordurile cu finanţatorii externi ai României. Dobânda este de 5,25 %, iar perioada de rambursare, 5 ani. Chiar şi în aceste condiţii însă, primarii se tem să angajeze sumele din buget pentru plata unor rate bancare, mulţi preferând să se achite de sarcina de a achita 85% din totalul arieratelor, până la 31 martie, cu eforturi proprii.
„Din cele 23 de primării cu arierate, şase au solicitat împrumuturi, 14 au promis că vor reduce arieratele din fondurile proprii, iar trei intenţionează să facă şi ele împrumuturi”, a declarat trezorierul-şef al judeţului, Constantin Ţârdoiu.
La începutul anului, pe lista primăriilor cu datorii către terţi, mai vechi de 90 de zile, se aflau 48 din cele 112 localităţi ale judeţului. În februarie numărul se redusese deja la 23, iar până la sfârşitul lunii martie toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să-şi achite cel puţin 85% din aceste datorii. Ordonanţa