O ieşeancă a ajuns în stare critică la spital după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, înghiţind mai multe pastile.
Femeia a fost găsită în stare de inconştienţă, în casă, de către soţul său. Acesta a sunat la 112, iar femeia a fost dusă cu ambulanţa la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“. Soţul femeii le-a spus medicilor că s-a certat cu soţia sa, iar aceasta a rămas singură timp de mai multe ore. Când s-a întors, bărbatul a găsit-o în pat, cu o cutie goală de paracetamol lângă ea. Medicii au internat-o de urgenţă pe femeie la Clinica de Toxicologie, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, pentru spălături gastrice, în vederea eliminării substanţelor toxice din organism. Specialiştii susţin faptul că, luat în exces, paracetamolul poate fi extrem de toxic pentru organismul uman. Este recomandată respectarea cu stricteţe a indicaţiilor din prospect pentru orice medicament. În ultima perioadă, foarte multe persoane au ajuns la spital din cauza intoxicaţiei polimedicamentoase. În 90% din cazuri, medicii pun tentativele de suicid pe seama depresiilor profunde. Persoanelor care supravieţuiesc unei astfel de tentative li se recomandă efectuarea unui consult la medicul psihiatru.
O ieşeancă a ajuns în stare critică la spital după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, înghiţind mai multe pastile.
Femeia a fost găsită în stare de inconştienţă, în casă, de către soţul său. Acesta a sunat la 112, iar femeia a fost dusă cu ambulanţa la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“. Soţul femeii le-a spus medicilor că s-a certat cu soţia sa, iar aceasta a rămas singură timp de mai multe ore. Când s-a întors, bărbatul a găsit-o în pat, cu o cutie goală de paracetamol lângă ea. Medicii au internat-o de urgenţă pe femeie la Clinica de Toxicologie, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, pentr