Caz revoltător în judeţul Vaslui. Neglijenţa părinţilor l-a costat viaţa pe un bebeluş de 11 luni. Copilul se simţea rău, însă părinţii nu l-au dus la doctor. Ba chiar au plecat să bea prin vecini. A doua zi, starea copilului s-a agravat, iar până să ajungă Ambulanţa, bebeluşul a murit.
Bebeluşul se simţea rău, dar părinţii s-au dus să muncească la vie, unde au băut câteva pahare. A doua zi au observat că starea micuţului se înrăutăţeşte şi au chemat salvarea. "Noi nu am ştiut nimic până dimineţă. Copilul s-a umflat aşa, l-am îmbrăcat să ies înainte la Salvare, dar până să ajungă Salvarea, în 5-10 minute, el gata a fost", a declarat mama copilului.
Medicii de la Ambulanţă au spus că tatăl a fost incapabil să explice ce simptome a avut copilul. "Informațiile erau neclare, părinții neștiind să explice exact ce simptome are copilul. În timp ce ambulanţa se deplasa la locul solicitării au revenit cu o întrebare şocantă, "Mai venim la copilul acesta mort, mai aşteptă"?, a spus medicul Dan Ungureanu de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui.
Echipajul de la Salvare l-a găsit pe copil în stop cardio-respirator. Părinţii nu recunosc că şi-ar fi neglizat copilul, dar spun că mai obişnuiesc să mai bea din când în când.
"Am servit un kilogram de vin cu vecinul, am mers la vie şi am servit", a mărturisit tatăl copilului.
Poliţia a deschis o anchetă. Părinţii mai au acasă trei copii cu vârste între trei şi opt ani. Toţi supravieţuiesc doar din alocaţii.