Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii din Vâlcea vor regiune cu Alba, Sibiul, Hunedoara și Gorj. Susțin că au acordul liderilor PNL din județele respective. Atanasiu neagă

Publicat in Alba24, miercuri 20 martie 2013 ·

O nouă variantă a fost anunţată în contextul reunirii judeţelor în regiuni. În ceea ce priveşte Alba, judeţul ar fi inclus în aceeaşi zonă cu Sibiul, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj. Iniţiativa aparţine liderului liberal de la Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care susţine că pentru această variantă şi-ar fi dat acordul de principiu şi senatorul liberal albaiulian Teodor Atanasiu. Parlamentarul albaiulian transmite însă că nu a discutat această opţiune şi că informaţia este falsă.

Motivul pentru care reprezentantul liberal vâlcean susţine că judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara s-ar potrivi în aceeaşi regiune ţine de dezvoltarea unor proiecte comune, mai degrabă decât criterii istorice, dând ca exemplu obiective ca Transalpina, autostrada Nădlac-Constanţa (ce va lega Hunedoara, Alba, Sibiu şi Vâlcea), turismul montan din Şureanu-Parâng-Lotru, mineritul şi agricultura.

Acesta a declarat pentru presa locală că pentru această variantă de formare a regiunii şi-au exprimat acordul de principiu prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, dar şi preşedintele liberalilor din Alba, senatorul Teodor Atanasiu.

Deputatul de Vâlcea intenţionează să transmită un proiect în acest sens către parlamentari, administraţii publice locale şi judeţene, patronate şi sindicatele din judeţele menţionate.

Precizăm că, în opţiunea iniţială, Vâlcea ar intra în Regiunea Sud-Vest, în care ar mai fi cuprinse judeţele Mehedinţi, Gorj, Olt şi Dolj, iar capitala ar fi la Craiova. (surse: turnulsfatului.ro, viatavalcii.ro)

În ceea ce priveşte opinia liberalilor din Alba despre această propunere, vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, reaminteşte că „abia a fost constituită comisia pentru regionalizare, condusă de Klaus Johannis, care primeşte propuneri de la toate judeţele din ţară, o să formulăm un pu

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°