Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, efectuează, în perioada 20-21 martie, o vizită de lucru la Paris.
Potrivit unui comunicat de presă, astăzi, Dragnea va avea întrevederi de lucru cu Alain Rousset (preşedinte al Asociaţiei Regiunilor din Franţa), Bruno Le Roux (deputat de Seine-Saint-Denis, preşedinte al grupului PS din Adunarea Naţională) şi Andre Laignel (primar al Issoudun, primvice-preşedinte delegat al Asociaţiei primarilor din Franţa).
Mâine, acesta va participa la Seminarul tematic privind cooperarea descentralizată şi va avea întrevederi bilaterale cu Marylise Lebranchu (ministrul Reformei de stat, al Descentralizării şi al Funcţiei publice) şi cu Michel Delebarre (preşedintele Asociaţiei comunităţilor urbane din Franţa).
F.A. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, efectuează, în perioada 20-21 martie, o vizită de lucru la Paris.

F.A.