Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liţă Dumitru: "Partidul ne-a promis câte 15.000 de lei şi aprobare de Renault 16"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 martie 2013 · ·

Fostul mare internațional rememorează duelul din 1972 dintre România și Ungaria, din sferturile de finală ale Campionatului European

Naţionala de fotbal a României susţine peste două zile un examen „de foc”. Tricolorii joacă vineri seară, la Budapesta, cu Ungaria (ora 21.30, TVR 1), într-un meci foarte important pentru ocuparea locului 2 în Grupa D, care asigură prezenţa la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014.

5.000 de români la Belgrad în 1972

Deşi au câştigat ultimele 4 jocuri cu maghiarii, tricolorii au şi destule amintiri neplăcute din duelurile cu fotbaliştii din ţara vecină. De exemplu, în 1972, România a ratat prezenţa între primele 4 echipe din Europa după trei meciuri cu Ungaria! Pe 27 aprilie, la Budapesta, cele două echipe încheiau la egalitate, scor 1-1, prima manşă a confruntării din „sferturile” Campionatului European, iar returul de la Bucureşti, disputat pe 14 mai, s-a încheiat tot la egalitate, 2-2. Cum pe atunci nu se luau în considerare golurile marcate în deplasare, s-a jucat un al treilea meci, la Belgrad, în care ungurii s-au impus cu 2-1.

„Jucasem foarte bine la Budapesta şi eram convinşi că-i batem pe unguri la Bucureşti. Numai că între cele două jocuri a fost o pauză de două săptămâni, iar partidul, federaţia, sau dracul mai ştie cine a luat decizia de a sta în cantonament la Snagov. Acolo, la baza aceea, erai ca în exil. Era prea retrasă, prea sărăcăcioasă… Chestia asta ne-a deconectat. Am intrat pe teren moleşiţi, scoşi din ritm, şi am făcut 2-2”, ne-a povestit fostul internaţional Liţă Dumitru (63 de ani), care a jucat atunci în toate cele trei partide cu Ungaria.

„La Belgrad, am fost susţinuţi de vreo 5.000 de suporteri veniţi de la Bucureşti. Chiar şi sârbii din tribună au ţinut cu noi. Am avut însă ghinion. Un ungur i-a spart buza lui Deleanu, iar în locul lui, ca fundaş stânga, a intrat Bujor H

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 27 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°