Cheltuielile de protocol efectuate în perioada 2009 – 2011 de către Hidroelectrica au însumat peste 4,4 mil. lei, cele mai scumpe fiind seturile de felicitări cu medalii de aur - de câte 7,77 grame bucata – şi seturile de felicitări cu medalii de argint (22 grame bucata), pliante policrome tip felicitare şi plicuri policrome, pentru care s-a plătit suma de peste 900.000 lei (aproape 500.000 lei de către sucursale şi peste 400.000 lei – executiv).
Potrivit raportului efectuat de Corpul de Control al Guvernului, Hidroelectrica a achiziţionat, din banii de protocol şi aproape 200 de genţi de piele cu sau fără portofel, precum şi „documente holder de piele”. Conform documentului dat astăzi publicităţii, în perioada amintită s-au cumpărat 90 de genţi de piele la un preţ unitar de peste 700 lei fără TVA, 70 de genţi cu portofel, la un preţ unitar de 860 lei fără TVA şi 32 de documente holder de piele la un preţ unitar de 868,54 lei fără TVA.
Nu în ultimul rând s-au achiziţionat două tablouri unul de peste 6.000 lei, şi celălalt de 5.228 lei, preţuri cu TVA, dar şi bijuterii, printre care un set de butoni „Mont Blanc” şi un set de butoni „Dunhill” în valoare totală de 3.682 lei cu TVA, precum şi o brichetă „Dupont” de 1.800 lei cu TVA, dar şi parfumuri Versace, Givency, Roberto Cavalli, Cacharel, Gucci etc.
„În perioada 2009 – 2011, SC Hidroelectrica SA a efectuat cheltuieli de protocol în cuantum de 4.415.057,60 lei, depăşindu-se sumele aprobate în bugetele aferente anilor 2009 , 2010 şi 2011 pentru această categorie de cheltuieli cu următoarele sume: - 537.000 lei în anul 2009; 984.000 lei în 2010 şi 109.000 lei ăn 2011”, se arată în raportul de control.
Cheltuielile de protocol efectuate în perioada 2009 – 2011 de către Hidroelectrica au însumat peste 4,4 mil. lei, cele mai scumpe fiind seturile de felicitări cu medalii de aur - de câte 7,7