IAȘI. Din cauza lucrărilor ce au început pe străzile Lascăr Catargi şi Vasile Conta, reprezentanții Comisiei de Circulație a municipiului au hotărât o serie de modificări în trafic.
Prima modificare se referă la închiderea circulației auto, timp de o lună, pe tronsonul din strada Lascăr Catargi, delimitat de străzile Codrescu- Gheorghe Asachi -Gen. Berthelot.
”Pe strada Ralet, dinspre strada Lascăr Catargi către strada Sărărie, va fi sens unic, ca de altfel și pe strada Kogălniceanu, pe sensu de urcare. De asemenea, pe strada Vasile Conta, cuprinsă între intersecţia Eminescu şi strada Nicolae Gane, va fi interzisă circulaţia rutieră, putându-se circula pe sensul de coborâre pe Nicolae Gane, cu devierea circulaţiei pe Vasile Conta şi mai departe, către bulevardul Independenţei. Aceste modificări în circulaţie vor dura aproximativ 30 de zile”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.