Într-o declarație politică depusă la începutul săptămânii la Camera Deputaților de președintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, acesta a comentat decizia Executivului de a-și angaja răspunderea în Parlament pe proiectul de lege privind finalizarea procesului de restituire a proprietăților. În opinia liderului liberal, „actualul Guvern a decis să recurgă la procedura angajării răspunderii pentru a soluționa cu celeritate o problemă care grevează asupra statului român și pe care guvernele Boc și MRU nu au dorit să o rezolve”. „Dacă PDL și UDMR ar fi rezolvat situația în anii trecuți, n-ar mai fi fost necesară acum asumarea răspunderii Guvernului. Dacă pedeliștii se opun acestei legi, demonstrează încă o dată ipocrizie, dar și lipsă de responsabilitate, fiindcă orice întârziere în reglementarea problemei restituirii ar însemna un blocaj financiar pentru România”, a subliniat deputatul Gheorghe Dragomir.
Legea proprietății susținută de USL se fundamentează, potrivit liderului PNL Constanța, pe două principii esențiale: restituirea în natură, integral, acolo unde este posibil, și asigurarea echității, inclusiv prin descurajarea speculei cu drepturi litigioase.
Nu în ultimul rând, parlamentarul liberal atrage atenția asupra faptului că „rezolvarea corectă a problemei proprietății a fost întotdeauna preocuparea noastră, a liberalilor. Partidul Național Liberal și-a stabilit, inclusiv prin programul adoptat la ultimul Congres și prin rezoluțiile votate, apărarea dreptului de proprietate, a cărui respectare nu este încă suficient reglementată în România. În acest sens, legea proprietății este una de mare importanță pentru PNL”, a menţionat Dragomir.
Într-o declarație politică depusă la începutul săptămânii la Camera Deputaților de președintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, acesta