Neatenţia bagă din ce în ce mai mulţi oameni în spital, iar cazurile reprezentate de traumatisme depăşesc jumătate din totalitatea prezentărilor la Urgenţe.
Ion N., în vârstă de 50 de ani, din localitatea ieşeană Ciorteşti, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, după ce a căzut de pe o scară, de la doi metri înălţime. Bărbatul a fost diagnosticat cu multiple fracturi costale şi traumatism toraco-abdominal. Acesta a fost internat la Clinica de Chirurgie Toracică, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie.
Un alt pacient ajuns la spital în urma unui accident asemănător este Gheorghe N., de 46 de ani, din Popricani. Bărbatul a căzut din căruţă, suferind un traumatism cranio-cerebral, o contuzie la nivelul toracelui şi a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru mai multe investigaţii.