Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficialii din Cipru caută soluţii de finanţare

Publicat in rfi, miercuri 20 martie 2013 ·

Partidele politice din Cipru şi banca centrală vor discuta un Plan B, după respingerea în Parlament a taxei pe depozitele bancare. Noua strategie ar putea implica rezervele financiare ale fondurilor de asigurări sociale, dar şi un eventual sprijin din partea Bisericii.

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, s-a întâlnit miercuri cu liderii partidelor, pentru a analiza paşii următori, după decizia Parlamentului. În urma discuţiilor s-a decis ca partidele să formeze echipe de experţi, care să discute un Plan B cu banca centrală. Printre opţiunile discutate se numără utilizarea unor rezerve de circa cinci miliarde de euro, deţinute de fondurile de asigurări sociale ale Ciprului. Alta ar fi ca deponenţii să accepte voluntar un schimb cu obligaţiuni legate de veniturile pe care statul ar urma să le obţină din exploatarea resurselor de gaze naturale.

În fine, Biserica Ortodoxă din Cipru a anunţat şi ea că este dispusă să-şi pună activele, inclusiv terenuri, la dispoziţia statului. Deja, Biserica este un acţionar important al celei de-a treia mari bănci a ţării, Hellenic Bank.

Între timp, Ministrul cipriot de Finanţe se află la Moscova, pentru a discuta surse alternative de finanţare. O rundă iniţială de discuţii nu a condus la rezultatul sperat, însă oficialul cipriot a afirmat că va rămâne în Rusia, astfel încât discuţiile să poată continua. Şi preşedintele Ciprului a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, marţi seară, după votul din Parlament.

Partidele politice din Cipru şi banca centrală vor discuta un Plan B, după respingerea în Parlament a taxei pe depozitele bancare. Noua strategie ar putea implica rezervele financiare ale fondurilor de asigurări sociale, dar şi un eventual sprijin din partea Bisericii.

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, s-a întâlnit miercuri cu liderii partidelor, pentru a analiza paşii următor

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 31 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 9 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 2 ore
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°