În perimetrul Justiţiei, mai exact al ministerului respectiv şi al instanţelor, se petrec niscaiva evenimente care ar trebui să dea de gândit. Poate întâmplător, dar mai curând nu, ele coincid cu o dezmorţeală a multor magistraţi judecători, care au dat semne că vor să iasă de sub tutela Cotroceniului, că vor să se exercite profesional nu potrivit mofturilor şi intereselor prezidenţiale, ci potrivit legii şi conştiinţei lor, statutului lor de independenţă şi inamovibilitate. Ar putea părea aiurea că invoc acum, în aceste zile, când câţiva judecători au fost prinşi cu ocaua mică, statura de demnitate a Justiţiei. E normal să se intervină în forţă faţă de asemenea cazuri. Dar la fel de normal e să se lase întreagă statura de demnitate a corpului de judecători. Mai ales când, de vreun an, e supus unor agresiuni suspecte. Agresiuni de care nici preşedintele Băsescu nu e străin, nici CSM-ul condus acum de o procuroare controversată, nici DNA. Totul pare a concura către întărirea redutei procurorilor - parchetele vădind o accentuată supuşenie faţă de Băsescu - de transformare a ei în piesa de bază a sistemului judiciar. Ceea ce ar da justiţiei în ansamblu un insuportabil damf de stat nu de drept şi democratic, ci poliţienesc şi aflat în subordinea unui personaj dispus să se manifeste discreţionar şi să râdă sardonic până în ultima zi a mandatelor sale.

Am sperat că prezenţa unui profesionist de nivelul Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei va echilibra situaţia. Va determina rapide şi necesare adaptări ale legislaţiei, va impune o reală independenţă a instanţelor, va restitui magistraţilor solemnitatea şi profesionalismul aflate dincolo de ingerinţele politice ale oricui ar fi ele. Mona Pivniceru părea - inclusiv prin sacrificiile personale făcute pentru a prelua funcţia: renunţarea la statutul de judecător la ICCJ şi de membru al CSM - decisă să-şi