Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Luca, barman campion mondial: „Tom Cruise m-a inspirat să fac «flair bartending»”

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 20 martie 2013 ·

Se antrenează şapte-opt ore zilnic ca să-şi apere titlul de campion mondial câştigat anul trecut la Londra. Din 2007, a participat la sute de competiţii de profil atât în România, cât şi în alte ţări. Pasionat de „flair bartending”, Valentin Luca a povestit, într-un interviu acordat ziarului „ring”, ce înseamnă să ai succes, ce avantaje i-a adus această pasiune şi cât a muncit pentru a ajunge campion mondial.

Cum ţi-ai descoperit pasiunea asta?

La 18 ani am întâlnit pe litoralul românesc doi barmani din Anglia care făceau în tandem „flair bartending”. Am fost foarte impresionat. După aceea, am văzut „Cocktail”, în care Tom Cruise făcea tot felul de jonglerii cu sticle în bar, apoi chiar m-am apucat de treabă. M-am angajat la un cazinou unde lucram doar seara, iar ziua citeam cărţi de profil şi mă antrenam.

Ce înseamnă, pentru tine, meseria asta?

Nu este o meserie, este o pasiune pentru că fac ceea ce îmi place şi chiar trăiesc ceea ce fac. Mai mult de atât, este un stil de viaţă. M-am dezvoltat şi pe partea de evenimente, dar cel mai mult mă pregătesc pentru concursuri. Dacă nu fac asta, predau la şcoala de barmani. E o continuă pregătire, dar îmi place. Văd pasiunea asta ca pe un sport. Undeva între sport de performanţă şi pictură. E nevoie de creativitate, imaginaţie, dar şi de multă muncă.

„A fost ceva extraordinar să devin campion mondial”

Care a fost cea mai mare satisfacţie din cariera ta?

Au fost multe satisfacţii de-a lungul anilor, dar, evident, cea mai mare bucurie am avut-o anul trecut când am devenit campion mondial. A fost ceva extraordinar pentru mine când am venit cu trofeul în ţară. Am câştigat şi 13.000 de euro la acea competiţie.

Ai crezut că o să ajungi vreodată campion mondial?

Când am început pregătirile pentru „flair bartending

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 58 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°