Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău beneficiază începând de ieri, 20 martie, de una dintre cele mai moderne linii de porţionare şi servire a mesei. Bolnavii primesc acum mâncarea în truse dintr-un material special, care menţine alimentele calde timp de mai multă vreme. Investiţia,a cărei valoare depăşeste 722.000 de lei, a fost realizată printr-un parteneriat public privat, încheiat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi multinaţionala TenarisSilcotub.
Inaugurarea oficială a noului sistem de porţionare şi distribuţie a hranei pacienţilor din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a avut loc miercuri, 20 martie, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene şi a reprezentanţilor TenarisSilcotub.
Importanţa unui astfel de sistem a fost explicată de Laurenţiu Barna, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. “Spitalul Judeţean este într-un amplu proces de modernizare şi trebuie să cunoaştem că pe lângă activitatea care se desfăşoară în secţii şi anexele, precum bucătăria sau spălătoria sunt la fel de importante”, a precizat managerul. Potrivit acestuia, unitatea medicală judeţeană distribuie mâncare în patru locaţii, aproximativ 200 de porţii sunt distribuite zilnic spre celelalte trei locaţii, iar majoritatea, circa 300 de porţii sunt pentru Spitalul Judeţean.
“Anual, circa 24.000 de bolnavi trec prin spital şi stau în medie şase zile şi jumătate, cărora li se oferă zilnic trei mese”, a ţinut să precizeze preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc. În opinia sa, acest proiect ţine de modul în care pacientul este tratat nu doar din punct de vedere medical ci şi din punct de vedere al alimentaţiei sănătoase. “Este vorba de cu totul altceva decât s-a folosit până acum în servirea mesei, este un sistem individual, curat, care ţine seama de regimul fiecăruia”, a explicat Tiberiu Marc. De asemenea, proiectul nu a fost ales întâ