Acum că Papa Francis a preluat conducerea a peste 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume, munca sa se îndreaptă şi către finanţele Vaticanului, un lucru nu foarte uşor de manevrat
Anul trecut, mai multe documente confidenţiale au fost făcute publice de către majordomul fostului Emerit Papa Benedict al XVI- lea, într-un scandal cunoscut sub numele de afacerea Vatileaks.
În cazul scandalului documentelor secrete, care durează de câteva luni, actul principal s-a consumat pe 25 mai. Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, a fost arestat pentru "posesie de documente confidenţiale", după ce în locuinţa acestuia au fost găsite patru cutii cu documente secrete. Arestarea lui a avut loc la câteva zile de la publicarea cărţii Sua Santita (Sfinţia Sa), scrisă de Gianluigi Nuzzi, pe baza mai multor documente secrete de la Vatican.
Cartea cuprinde foarte multe documente confidenţiale, între care sute de mesaje şi scrisori secrete adresate Papei, corespondenţa internă între autorităţile italiene şi Vatican, informaţii despre investigaţiile interne şi despre negocierile Vaticanului cu mişcarea integriştilor, facsimile ale unor documente şi ordine de plată ale Fundaţiei Joseph Ratzinger către Banca Vaticanului.
Din moment ce toate aceste documente nu erau incluse în arhivele Sfântului Scaun, s-a născut ipoteza că doar persoanele din cercul foarte apropiat al Papei le-ar fi putut obţine şi divulga.
Mai mult, documentele ar fi arătat, de exemplu, zeci de milioane de dolari în transferuri către eparhiile americane pentru a ajuta la plata unor acte juridice - estimate a fi costat biserica americană aproape 3 miliarde de dolari până în prezent - incluzând şi scandalurile din jurul bisericii catolice.
În timpul mandatului său de opt ani, Papa Benedict a raportat continuu progrese în vederea reformării Băncii Vaticanului, înloc