Fundaşul stînga de 29 de ani, care n-a mai jucat un meci oficial din mai 2012, s-a pregătit în ultima vreme cu Lecce.
Dinamo s-a înţeles ieri pentru transferul lui Erminio Rullo, italianul urmînd să sosească astăzi la Bucureşti, după care să plece de urgenţă la Poiana Braşov spre a se alătura lotului "cîinilor". Lui Ţălnar i se îndeplineşte astfel dorinţa, chiar dacă destul de tîrziu, de a avea încă un fundaş stînga în lot.
"Am avut referinţe bune şi de la Cristiano Bergodi. Am înţeles că a avut ceva probleme la gleznă, dar aceste lucruri s-au reglat, astfel că poate să se antreneze fără probleme", a comentat "Papa". Care abia aşteaptă să-l aibă sub comanda sa pe Rullo. Le-a şi transmis colaboratorilor săi: "O să-l iau eu la mînă aici, la munte, scot untu' din el! Îl punem repede pe picioare, doar n-o fi jucat degeaba în Serie A".
Rullo n-a mai jucat nicăieri după ce şi-a reziliat contractul cu Modena, ultimul său meci oficial fiind pe 20 mai 2012. "A făcut antrenamente permanent cu Lecce, aşa că nu o să vină «chel»", au mai spus dinamoviştii.
Lecce este acum a doua în clasamentul ligii a treia din Italia. Rullo a mai fost, în cariera lui, la Inter Primavera, la Lecce, la Napoli, la Triestina şi la Modena.
4 fundaşi stînga au mai avut pe listă "cîinii" în această iarnă, macedoneanul Cikarski, brazilianul Julio Cesar, sîrbul Jovanovici şi românul Giurgiu
150.000 de euro este cota lui Rullo conform transfermarkt.de
82 de meciuri are Rullo în Serie A, 83 de partide în Serie B şi 7 în Coppa Italia
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
"Borcea a pierdut 10 milioane de euro!"
Dumitru Dragomir îl plînge pe fostul director executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, despre care spune că a pierdut milioane de euro! "Conducători ca Borcea rar vezi! El îşi dădea toţi banii la fotbal. Nici nevasta nu ştia că el a dat vreo 10 milioane de euro