Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Tîlvăr, îngrijorat de migraţia medicilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 21 martie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr este de părere că sistemul sanitar românesc suferă de multe ori din cauza lipsei medicilor, având în vedere că din ce în ce mai mulţi absolvenţi ai facultăţilor de medicină se gândesc să plece „cât mai curând din ţară“. Potrivit parlamentarului, medicii pleacă din ţară pentru că aici nu îi mai atrage nimic, fondurile fiind insuficiente, iar spitalele nu au aparatura medicală necesară, medicamente sau materiale sanitare. „În ultimii ani, România a pierdut aproximativ un sfert dintre medicii şi cadrele medicale medii, care folosind dreptul la libera circulaţie în spaţiul european, au preferat să muncească în ţările din vestul Europei şi în afara Uniunii Europene, acolo unde sunt mult mai bine plătiţi. Dacă la toate se mai adaugă şi salariul care este, de obicei, de până la 10 ori mai mic decât cel al ţărilor occidentale, pare uşor de înţeles de ce tot mai mulţi viitori medici se gândesc la plecare încă din ultimii ani de facultate“, a precizat Angel Tîlvăr.

Deputatul social democrat a dat ca exemplu un medic rezident, care câştigă aproximativ 1.000 de lei în primul an de rezidenţiat. Tîlvăr a arătat că, în prezent, România are cam doi medici şi opt paturi de spital la o mie de locuitori. Deputatul spune că ne situăm printre ultimele locuri în UE, în condiţiile în care românii sunt mai bolnavi decât alţi europeni, iar nivelul de trai din România este printre cele mai scăzute din UE. „Sistemul medical din România are medici experimentaţi, care la un moment dat vor ieşi la pensie. În locul acestora vin foarte puţini din urmă, mulţi dintre tineri alegând să plece, pentru binele lor. Aşa că, peste câţiva ani, mulţi sau puţini, sistemul sanitar român ar putea intra în moarte clinică şi nu va fi nimeni lângă acesta care să îl resusciteze“, a încheiat deputatul Angel Tîlvăr.

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tî

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°