Premiul Abel pentru matematică pe 2013 a fost atribuit, miercuri, profesorului belgian Pierre Deligne, pentru lucrările sale din domeniul geometriei algebrice, a anunţat Academia Norvegiană de Ştiinţe şi Litere, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Recompensat deja cu prestigioasa medalie Fields, care i-a fost atribuită în 1978, Pierre Deligne, în vârstă de 68 de ani, este profesor emerit la catedra de matematică de la Universitatea Princeton începând din 1984 şi a predat mulţi ani la Institutul de Înalte Studii Ştiinţifice (IHES) de la Paris.
La vârsta de 12 ani, Pierre Deligne studia deja manualele universitare de matematică împrumutate de la fratele său, potrivit biografiei furnizate de comitetul care acordă premiul Abel.
"Puterea conceptelor, a ideilor, a rezultatelor şi a metodelor Deligne continuă să influenţeze evoluţia din geometria algebrică şi a matematicii în general", a anunţat acelaşi comitet.
Absolvent al Universităţii Libere din Bruxelles şi titularul unui doctorat la Universitatea Parix-XI, Pierre Deligne este membru al Academiilor de ştiinţe din Franţa, Belgia şi Statele Unite.
Premiul Abel, în valoare de şase milioane de coroane norvegiene (1 milion de dolari), echivalentul distincţiei Nobel în matematică, îi va fi înmânat profesorului belgian pe 21 mai, la Oslo, de regele Harald al Norvegiei.
Premiul Abel a fost instituit în 2003, pentru a marca realizările ştiinţifice ale matematicianului norvegian Nils Henrik Abel, decedat în 1829, la vârsta de 26 de ani. Deşi stins din viaţă la o vârstă foarte fragedă, Abel este considerat drept unul dintre cei mai mari teoreticieni ai lumii în domeniul matematicii. Guvernul norvegian a înfiinţat un Fond Abel special, de aproape 30 de milioane de euro (200 de milioane coroane norvegiene), care va finanţa premiul şi activităţile conexe, inclusiv măsuri pentru încurajarea in