Alina Şerban & Andreea Şerban, autoarele cărţii „Unici şi diferiţi”, se întâlnesc cu cititorii din Braşov, pe data de 22 martie, ora 15.00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzica Libris. „Alina şi Andreea sunt două prezenţe strălucite în România, care au dorit să împărtăşească abilităţile lor deosebite nu numai avocaţilor, dar şi profesioniştilor din alte domenii, precum şi oamenilor de afaceri. Pentru a reuşi în lumea de azi trebuie să-ţi accepţi şi să-ţi afirmi acele lucruri care te fac special. Cele două surori personifică foarte bine ideea diferenţei şi a unicităţii, mai cu seamă în modul paradoxal de a aduce o notă de spiritualitate în lumea corporatistă, notă pe care să o introducă apoi într-un amestec de o savoare cu adevărat unică. Alina şi Andreea te vor ajuta să apreciezi cum poţi fi diferit şi cum poţi avea, prin aceasta, un impact asupra lumii în care trăieşti”, spune Owen Fitzpatrick, autor al cărţii „Conversaţii cu Richard Bandler”. Alina şi Andreea Şerban, avocate în Bucureşti şi la Milano, conduc propria societate de avocatură de 13 ani, dar au urmat şi diferite cursuri şi maştere din domeniul dezvoltării personale, spirituale, fiind fondatoarele proiectului internaţional „Be Different”. Alina Şerban & Andreea Şerban, autoarele cărţii „Unici şi diferiţi”, se întâlnesc cu cititorii din Braşov, pe data de 22 martie, ora 15.00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzica Libris. „Alina şi Andreea sunt două prezenţe strălucite în România, care au dorit să împărtăşească abilităţile lor deosebite nu numai avocaţilor, dar şi profesioniştilor din alte domenii, precum şi oamenilor de afaceri. Pentru a reuşi în lumea de azi trebuie să-ţi accepţi şi să-ţi afirmi acele lucruri care te fac special. Cele două surori personifică foarte bine ideea diferenţei şi a unicităţii, mai cu seamă în modul paradoxal de a aduce o notă de spiritualitate în l