Filiala irakiană a reţelei Al-Qaida a revendicat valul de atentate antişiite care au provocat moartea a 52 de persoane în Irak, într-un comunicat publicat miercuri, data celei de-a zecea aniversări a invaziei Irakului de către o coaliţie coordonată de Statele Unite.
"Ceea ce aţi suferit marţi (...) nu este decât un aperitiv şi va fi urmat de răzbunarea pentru ceea ce aţi făcut voi", a declarat Statul Islamic din Irak, (ISI), care adună isurgenţii suniţi afiliaţi al-Qaida, într-un comunicat publicat în pagina electronică a jihadiştilor.
Un val de atentate a lovit ţara marţi, provocând moartea a 52 de persoane şi 223 de răniţi, potrivit unui bilanţ elaborat de AFP, bazat pe datele transmise de surse medicale şi de securitate.
Atacurile, peste douăzeci, au vizat comunitatea şiită, majoritară în Irak, la Bagdad şi la periferia acestuia, cu o zi înaintea celei de-a zecea aniversări a invaziei ţării, la 20 martie 2003.
ISI declară că a efectuat acele atacuri pentru a răspunde declaraţiilor Ministerului Justiţiei care a asigurat luni că Irakul continuă să execute condamnaţii la moarte.
Cu un an în urmă, Irakul a executat 129 de condamnaţi, în pofida apelurilor comunităţii internaţionale care cereau un moratoriu asupra pedepsei cu moartea.