Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale Suceava a fost premiată, sâmbătă, în cadrul Galei Femeilor Liberale, pentru derularea programelor de educaţie şi pentru organizarea dezbaterilor publice despre clasa pregătitoare.
Aflată la a II-a ediţie, Gala Femeilor Liberale a avut loc la Teatrul „Constantin Nottara” din Bucureşti, la eveniment participând peste 340 de femei liberale din organizaţiile din toată ţara. Potrivit preşedintelui OFL Suceava, Cristina Teodorovici, Gala Organizaţiei Femeilor Liberale este un eveniment în care sunt evidenţiate filialele merituoase şi sunt premiate organizaţiile care au promovat femei în calitate de alese locale şi parlamentare.
„Manifestarea marchează încheierea unui an de muncă şi de proiecte derulate de femeile liberale. Sunt premiate rezultatele obţinute în urma străduinţei şi eforturilor de peste an ale doamnelor liberale. 2012 a fost un an cu mare încărcătură politică, iar femeile liberale au fost angajate în trei campanii electorale importante” a declarat Teodorovici.
La gală au participat, alături de doamnele care au reprezentant organizaţiile OFL din toată ţara, şi mulţi lideri ai PNL: Crin Antonescu, preşedinte PNL, Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL, Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu, Adina Vălean, Viorica şi Mircea Ionescu Quintus.