Cristian Hartmann este un pictor bistriţean, originar din Sângeorz Băi, care a lăsat oraşul şi s-a refugiat în localitatea Blăjenii de Sus. Acolo a amenajat casa bunicilor săi şi s-a apucat de agricultură. La artă nu a renunţat niciodată, pregătind un proiect revoluţionar anul acesta, care vine să îmbine viaţa simplă de la ţară cu meşteşugurile şi arta.
La o simplă observaţie artistul Cristian Hartmann pare un muntean bine clădit, cu vestimentaţie ce te duce cu gândul la hainele călduroase ale bunicilor noştri de la ţară. Cu toate acestea aerul boem şi accesoriile confirmă faptul că în faţă ai un artist boem, pentru care nu există reguli, nu există timp, nu există constrângeri.
Cristian Hartmann este din Sângeorz Băi, însă copilăria şi-a petrecut-o la Blăjenii de Sus alături de bunicii săi. S-a reîntors cu familia după ani buni în care a hoinărit prin civilizaţie. De şapte ani s-a stabilit cu prietena sa în Blăjenii de Sus, unde a consolidat casa lăsată moştenire de bunicul său.
Întrebat de ce a făcut pasul acesta, spune foarte natural că agitaţia urbană nu era de el. Cu toate acestea recunoaşte faptul că agricultura, mai ales cea ecologică, spre care şi-a îndreptat el atenţia a ridicat oarecare probleme, mai ales la început, iar adaptarea la noul mediu nu a fost nici ea uşoară.
În micro-ferma din Blăjenii de Sus are capre, cai, iepuri şi chiar şi albine, al căror secret încearcă să-l afle de puţin timp alături de tatăl său.
Arta nu a abandonat-o niciodată, iar acest lucru este confirmat şi de tablourile şi elementele de decor prezente în locuinţa sa din Blăjeni. De asemenea, acesta intenţionează, cu ajutorul fundaţiei „Karma Err” pe care a înfiinţat-o, să le dea posibilitatea şi celorlalţi artişti să se bucure de relaxarea oferită de natură.
Relaxarea care vine să stimuleze creativitatea v