Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ONG de apărare a drepturilor romilor va avea candidaţi la europenele din 2014, inclusiv în România

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 martie 2013 ·

O organizaţie de apărare a drepturilor romilor, Agenţia europeană pentru romi (AER), a anunţat marţi că va prezenta opt candidaţi la alegerile europene din 2014, cu obiectivul de a lupta contra discriminării şi de a îmbunătăţi integrarea acestei comunităţi, relatează AFP.

“S-a terminat cu vremurile discriminărilor la adresa romilor, vrem să ne afirmăm în plan politic european”, a declarat în cursul unei conferinţe de presă la Bruxelles preşedintele AER, Stefan Rostas, care va fi el însuşi candidat anul viitor.

Un demers împotriva segregării rasiale

Prin acest demers, ONG-ul afirmă că vrea să “lupte împotriva oricărui derapaj şi a oricărei segregări rasiale, pentru a afirma drepturile populaţiei rome şi pentru a promova integrarea lor”.

AER va prezenta un candidat în Franţa, doi în Belgia, dar va fi prezentă şi în România şi Germania, ţările europene care au cel mai mare număr de romi, circa două milioane de persoane.

O deputată de orgine romă, ungara Livia Jaroka (din grupul PPE, conservator), aleasă pe o listă a partidului conservator FIDESZ, la putere la Budapesta, deţine un mandat în Parlamentul European.

Pe continentul european trăiesc între 10 şi 12 milioane de romi, dintre care şase milioane în UE, majoritatea în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Rostas a reacţionat la afirmaţiile ministrului francez de Interne, Manuel Valls, care a acuzat joi romii că nu doresc să se integreze “din motive culturale sau pentru că sunt pe mâinile unor reţele versate în cerşetorie sau prostituţie”.

“Lumea politică nu încetează să ne întineze. Acest gen de declaraţii este inadmisibil”, a spus acesta. “Romii nu sunt proxeneţi”, a insistat Rostas. Pentru AER, astfel de declaraţii “nu fac decât să aţâţe rasismul la adresa unei populaţii deseori desemnate drept ţap ispăşitor al unei politici de securitate”.

O organizaţie de apăra

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trecerea Dunării cu feribotul, suspendată temporar la PTF Bechet, din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 40 minute
„Operatorul feribotului Bechet-Oryahovo a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu că, începând cu data de 30.09.2024 ora 12:00, platforma feribot care deserveşte linia Bechet-Oryahovo şi-a suspendat temporar activitatea di

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum o ora
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme capricioasă, cu ploi și oscilații termice

Adevarul acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvani

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 59 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

David Popovici donează echipamentul de la Jocurile Olimpice pentru a sprijini construcţia unei case

Mediafax acum 4 ore
David Popovici, campion mondial şi olimpic la înot, a anunţat că va dona echipamentul purtat pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 pentru a sprijini Fundaţia Hope and Homes for Children. Scopul campaniei este strângerea sumei de 115.000 de

Avocat ieșean, reținut de procurori după ce și-a mutilat fosta iubită într-o cameră de hotel

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieşean Dinu Şerban a fost reţinut luni, 30 septembrie, pentru tentativă de omor, el fiind acuzat că şi-a lovit fosta iubită, mama femeii afirmând că aceasta ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Incidentul s-a petrecut în urmă c

Președintele SUA Joe Biden a aprobat un ajutor de peste jumătate de miliard de dolari destinat Taiwanului

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a aprobat duminică, 29 septembrie, un pachet de asistenţă destinat sectorului apărării din Taiwan în valoare de peste jumătate de miliard de dolari, transmite luni, 30 septembrie, AFP. Preşedintele Joe Biden i-a cerut

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 5 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături. Ucigașul a fost reţinut

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din Capitală a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/21°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°