Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod galben de ninsori, ploi şi şi viscol, în toată ţara

Publicat in Gandul, miercuri 20 martie 2013 ·

Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa, atenţionând că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, în sud şi sud-est vor fi ploaie şi lapoviţă, iar la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, înainte de intrarea în vigoare a codului galben, începând de joi, ora 14.00 şi până vineri, la ora 8.00, va ploua în toată ţara, iar spre sfârşitul intervalului, în regiunile vestice şi nordice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

"Local se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului", a precizat ANM.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii de joi spre vineri, în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50 - 60 de kilometri pe oră.

Codul galben va intra în vigoare de vineri, ora 08.00 şi va fi valabil până sâmbătă, la aceeaşi oră, în toate judeţele ţării.

Meteorologii au avertizat că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 - 60 de kilometri pe oră şi la munte peste 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

În sud şi sud-est vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar rafalele vor depăşi local 60 - 70 de kilometri pe oră.

În Moldova, ninsorile se vor extinde dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75 - 80 de kilometri pe oră, iar spre seară şi în noaptea de vineri spre sâmbătă va fi viscol.

ANM a precizat că la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor, cu precădere în nord, nord-est şi centru.

Meteorologii au e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Pană uriașă de curent, în mai multe țări din Europa, din cauza temperaturilor extreme. Ce regiuni sunt afectate

Wall-Street.ro acum 11 minute
O pană majoră de curent a lovit Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației. Lipsa de energie electrică a blocat mai multe semafoare și a perturbat mai multe afaceri, lăsând, totodată cetățenii fără aer condițion

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Guvern Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice

Ziua Constanta acum 45 minute
În cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată o hotărâre azi, 21 iunie 2024, privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°