Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhia cere mai mulţi bani de la stat pentru Catedrala Mânturii Neamului

Publicat in Covasna Media, miercuri 20 martie 2013 ·

În timp ce Papa Francisc militează pentru o biserică pentru săraci, Patriarhia Română cere bani de la toată lumea pentru finalizarea Catedralei Neamului. Vorbim de un edificiu care va avea 125 de metri înălţime şi va eclipsa Casa Poporului construită de Ceauşescu.

Construcţia a înghiţit din 2010 şi până acum nu mai puţin de 50 de milioane de euro. Însă mai are nevoie de tot cam pe atât, pentru a fi dată în folosinţă în 2015. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei se plânge că, din cauza crizei, donaţiile credincioşilor s-au redus considerabil. A venit si cu o solutie: banii ar trebui să vină de la autorităţi.

În 2010, Patriarhia a demarat lucrările de construcţie a celui mai mare lăcaş de cult din România. Până în acest moment, proiectul a fost realizat în proporţie de 50%.

În cei doi ani de când au început lucrările de construcţie, Patriarhia a investit aproximativ 50 de milioane de euro. Autorităţile locale şi centrale au sprijinit biserica, anul trecut, cu aproape opt milioane şi jumătate de euro. Mai mult de jumătate din această sumă, peste 4,2 milioane de euro, a fost alocată de Guvern. Primăria Generală a contribuit şi ea cu 2 milioane de euro. Însă fondurile colectate nu sunt suficiente.

“Avand in vedere faptul ca suntem intr-o perioadă de criza economica, donatiile de la credinciosii si clericii din romania si din strainatate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atat autoritatile centrale, cat si cele locale trebuie sa sustina financiar construirea catedralei mantuirii neamului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte această construcţie.

Pentru a duce la bun-sfârşit Catedrala Neamului, Patriarhia Română estimează că ar mai fi nevoie de cel puţin 50 de milioane de euro.

În timp ce Papa Francisc militează pentru o biserică pentru săraci, Patriarhia Română cer

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 13 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 22 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 37 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 30 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°