La zece ani de la începerea războiului din Irak, câţiva critici şi analişti au tras un semnal de alarmă asupra costului financiar extravagant pe care-l implică războaiele, pe lângă numărul victimelor. Un nou raport arată că, la 150 de ani de la încheierea Războiului Civil, guvernul american încă despăgubeşte rudele veteranilor de război.
O analiză desfăşurată de Associated Press (AP) a constatat că mai bine de 30 de miliarde de euro sunt cheltuite anual pentru despăgubirea veteranilor şi a urmaşilor celor căzuţi în războiul hispano-american din 1898 şi a celor care au trecut prin războaiele din Afganistan şi din Irak.
Fostul senator republican şi militar veteran Alan Simpson a declarat că guvernul ar trebui să se gândească la mijloace de verificare a veteranilor, din moment ce povara datoriei federale continuă să crească. „Fără îndoială, aş cere un control asupra resurselor financiare solicitate de toţi acei oameni”, a spus Alan Simpson pentru AP.
Simpson a co-prezidat comisia din 2010 alături de preşedintele Barack Obama pentru a reduce deficitul bugetului federal prin a oferi o serie de recomandări în acest sens. Şi în timp ce ar fi de la sine înţeles că războaiele din Irak şi Afganistan au fost cel mai costisitoare, plăţile către veteranii din războiul din Vietnam sunt duble faţă de costul celor două războaie.
Între timp, costurile pentru cel de-Al Doilea Război Mondial scad din bugetul guvernului federal alte trei miliarde de euro pe an, iar războiul coreean mai scade veniturile cu alte două miliarde de euro pe an. În fiecare an, alte 15 miliarde de euro sunt plătite membrilor de familie a peste 2.000 de veterani din Primul Război Mondial, mulţi dintre care au depăşit vârsta de 100 de ani. De departe, cel mai ciudat lucru este că 47 de astfel de beneficiari nici măcăr nu erau născuţi atunci când războiul s-a sfârşit.