Shri Mataji Nirmala Devi este recunoscută drept una dintre cele mai marcante personalităţi spirituale ale tuturor timpurilor.Într-o lume aflată în căutarea de noi soluţii pentru problemele umanităţii, în încercarea de a aprofunda sensul vieţii, Shri Mataji Nirmala Devi,a propus o cale spre edificarea unei societăţi echilibrate şi armonioase, în care transformarea şi pacea se realizează mai întâi în interiorul fiecărui individ.
„Trebuie să recunoaştem deschis că nu există pace nici înăuntrul fiinţelor umane, nici în afara lor. Cei săraci şi cei bogaţi sunt deopotrivă nefericiţi. Peste tot oamenii caută o ieşire, fără să o găsească. Adevărata soluţie nu se află în afara fiinţelor umane, ci în interiorul acestora.
Vindecarea autentică şi de durată a maladiilor prezentului se poate obţine numai prin transformarea interioară şi colectivă a oamenilor. Acest lucru nu mai constituie o imposibilitate. De fapt, el s-a şi petrecut. Există mai multe mii de persoane care au atins deja această stare. Realitatea transformării interioare - în proporţie de masă - a fiinţelor umane prin intermediul Realizării Sinelui constituie descoperirea cea mai revoluţionară a epocii actuale. (…) Astfel, ultimul salt în evoluţia noastră se va realiza în proporţie de masă. Întreaga specie umană va putea fi reinnoită şi transformată.
Legile morale şi dreptatea vor fi din nou universal respectate, iar fiinţele umane vor convieţui în pace, în armonie cu ele însele, cu ceilalţi şi cu întreaga natura.” Shri Mataji Nirmala Devi, Era metamodernă Shri Mataji a dezvăluit lumii cunoaşterea şi practica Sahaja Yoga începând cu 1970.
Meditaţia Sahaja Yoga este bazată pe experienţa Realizării Sinelui, ca urmare a activării în fiinţa umană a energiei subtile de natură divină numită Kundalini. Prin metoda ini