Cei trei indivizi acuzaţi că au încercat să scoată ilegal bunuri dintr-un hypermarket Kaufland n-au scăpat de pedepsele primite.
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşiau respins ieri recursurile formulate în cazul lui Amar Hristache, al Violetei Drugu şi Violetei Palade. Iniţial, Judecătoria Iaşi l-a condamnat pe Amar Hristache la şase luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Violeta Drugu a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare. De asemenea, Violeta Palade a fost condamnată la şase ani de puşcărie. Acuzaţiile aduse acestora au fost de tâlhărie şi complicitate la tâlhărie.
În ianuarie 2009, cei trei au mers la Kaufland Păcurari. Conform anchetatorilor, Palade şi Drugu au început să umble printre rafturi, cea dintâi având un sac sub fustă. Oamenii legii au stabilit că Drugu avea sarcina de a lua marfa de pe rafturi şi a o îndesa în sac.
Numai că, la ieşire, femeile au fost oprite de agenţii de pază ai magazinului. Procurorii au susţinut că Hristache le-a ajutat pe femei să scape, pulverizând cu spray iritant înspre un paznic şi blocând uşile.
Cei trei indivizi acuzaţi că au încercat să scoată ilegal bunuri dintr-un hypermarket Kaufland n-au scăpat de pedepsele primite.
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşiau respins ieri recursurile formulate în cazul lui Amar Hristache, al Violetei Drugu şi Violetei Palade. Iniţial, Judecătoria Iaşi l-a condamnat pe Amar Hristache la şase luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Violeta Drugu a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare. De asemenea, Violeta Palade a fost condamnată la şase ani de puşcărie. Acuzaţiile aduse acestora au fost de tâlhărie şi complicitate la tâlhărie.
În ianuarie 2009, cei trei au mers la Kaufland Păcurari. Conform anchetatorilor, Palade şi Drugu au început să umble printre rafturi