Constituţiile sînt unele dintre cele mai enervante documente produse de oameni. Cînd oamenii scriu şi aprobă prostii banale, atunci iritarea nu are legătură decît cu textul în sine. Dar prostiile constituţionale sînt din altă ligă. Constituţiile emană un aer uşor sacralizant – dacă scrie ceva în Constituţie, trebuie că e important, se dau lupte intense pe nuanţele textelor constituţionale, nu e puţin lucru. Totuşi, cantitatea de prostii conţinute de constituţii este deprimantă. Cu atît mai deprimantă cu cît e vorba despre prostii constituţionale.
DE ACELASI AUTOR Cum e viaţa în marxismul corect implementat Să pîrjolim pămînturile prin noi înşine! Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti Unde duc eu mîna cînd aud de companii româneşti? Evident, sînt constituţii şi constituţii. Cea americană are cele mai puţine prostii. Ca o regulă generală, cu cît o ţară are o constituţie mai scurtă şi cu mai puţin zorzoane, cu atît cetăţenii ei sînt mai liberi şi mai bogaţi. Constituţia americană este scurtă şi cu puţine zorzoane. Şi, deşi e cea mai veche constituţie încă activă din lume, nu a creat, totuşi, şcoală. Ca să creeze şcoală, ar fi trebuit ca cetăţenii altor ţări să zică: dom’le, scriem cîteva chestii acolo, aşteptăm vreo 50 de ani, vedem ce nu merge, mai şurubărim puţin, mai stăm 100 de ani, iar mai şurubărim puţin. Un exerciţiu de cumpătare. Ei, aş! Americanii au avut noroc că au făcut Constituţia lor în alte vremuri. Constituţiile moderne se fac la modul: ia să vedem ce dorinţe, frustrări şi pusee au cetăţenii? După care, se trec toate acolo, în lungi cîrnaţi de text fără relevanţă.
Constituţia americană are un preambul de o frază – celebra frază cu „Noi, poporul“ – care s-ar zice că are ceva generalităţi inutile. În rest, chestii practice. Cine pe cine alege, cine comandă, cine ascultă, cît durează mandatul, cum se distribuie puterile etc.
Înce
