Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa şi băncile, victime ale unui atac cibernetic în Coreea de Sud

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 martie 2013 ·

Poliţia sud-coreeană a deschis, miercuri, o anchetă pe tema unui presupus atac cibernetic de amploare împotriva posturilor de televiziune şi a băncilor, ale căror reţele informatice au fost paralizate, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Membri ai echipei noastre cibernetice anchetează pe această temă în acest moment", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale, după ce agenţia de presă Yonhap a anunţat un atac împotriva a trei posturi de televiziune (KBS, MBC şi YTN) şi a două bănci (Shinhan şi Nonghyu), în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord.

Regimul nord-coreean, ale cărui ameninţări sunt tot mai numeroase de la noile sancţiuni votate împotriva sa de Consiliul de Securitate al ONU, este suspectat că a orchestrat cele două atacuri cibernetice de anvergură împotriva Coreei de Nord în 2009 şi 2011.

De fiecare dată, au fost vizate administraţiile publice şi instituţiile financiare, reţelele lor fiind scoase din funcţiune provizoriu. În cazul uneia dintre bănci, milioane de clienţi nu şi-au putut folosi cardurile sau retrage banii din bancomate timp de o săptămână.

Phenianul acuză, de asemenea, Seulul şi Washingtonul de astfel de atacuri. Săptămâna trecută, regimul a denunţat atacuri cibernetice "prelungite şi intesive" împotriva mai multor site-uri oficiale, între care cel al agenţiei de presă Korean Central News Agency (KCNA) şi cel al companiei Air Koryo.

Surse oficiale din cadrul serviciilor de informaţii sud-coreene, citate de presă, estimează la 3.000 numărul informaticienilor nord-coreeni mobilizaţi în războiul cibernetic.

Coreea de Sud a instituit un mecanism de alertare a apărării sale cibernetice pentru a preveni agresiunile nord-coreene şi a adoptat o scară de risc denumită Infocon.

Odată cu accentuarea tensiunilor în peninsula coreeană, după cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la 12

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°