Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Ţurcanu a devenit comunicatorul PNL pe probleme de agricultură

Publicat in BTOnline, miercuri 20 martie 2013 ·

News Începând de marţi, Florin Ţurcanu ocupă funcţia de vicepreşedinte al comisie de agricultură din Partidul Naţional Liberal şi spune că este persoana desemnată de partid să comunice pe probleme de agricultură şi să meargă la talk-showurile televizate.

Florin Ţurcanu susţine că până acum nu prea s-a implicat în zona politică de la nivel central deoarece a avut foarte multă treabă la Consiliul Judeţean. Între timp, el a decis să se implice mai mult şi pe plan politic deoarece sunt mari probleme în agricultură.

„În cepând de ieri (n.r. marţi) sunt vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din PNL. De asemenea, mă voi ocupa de comunicarea Partidului Naţional Liberal, la nivel naţionale, pe agricultură. Până acum m-am ocupat mai mult de activitatea de la Consiliul Judeţean dar trebuie să mă implic şi în zona agricolă deoarece sunt probleme importante”, a spus Florin Ţurcanu.

Cât priveşte scandalul de la nivel naţional şi faptul că fermierii şi asociaţiile din domeniul agricol solicită demisia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, liderul PNL Botoşani a evitat să comenteze. „Este dreptul lor să fie nemulţumiţi şi să solicite demisia ministrului Agriculturii”, a spus Florin Ţurcanu.

News Începând de marţi, Florin Ţurcanu ocupă funcţia de vicepreşedinte al comisie de agricultură din Partidul Naţional Liberal şi spune că este persoana desemnată de partid să comunice pe probleme de agricultură şi să meargă la talk-showurile televizate.

Florin Ţurcanu susţine că până acum nu prea s-a implicat în zona politică de la nivel central deoarece a avut foarte multă treabă la Consiliul Judeţean. Între timp, el a decis să se implice mai mult şi pe plan politic deoarece sunt mari probleme în agricultură.

„În cepând de ieri (n.r. marţi) sunt vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din PNL. De asemenea, mă voi ocupa de comuni

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 47 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 59 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°