IAŞI. Astăzi, 20 martie, conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a avut o primă întrevedere cu experţii tehnici ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Întâlnirea a fost organizată în vederea analizării oportunităţii de co-finanţare de către BERD a Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în Judeţul Iaşi (SMID)”.
„Astăzi am avut o primă întâlnire cu reprezentanţii BERD. A fost o discuţie legată de aspectele tehnice ale proiectului. Vor urma şi alte întâlniri în care vor fi analizate aspectele care ţin de prevederile contractului”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Delegaţia BERD a fost reprezentată de către Letiţia Mandache, banker (Biroul Local), Tvedt Kjietil, expert strategii de finanţare BERD, şi Julio Schreier, expert tehnic. La întâlnire au participat şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă şi Victorel Lupu, Mihai Chirica, viceprimar al Municipiului Iaşi, Cosmin Coman, directorul Direcţiei Dezvoltare şi Proiecte Europene din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, Ion Apostol, directorul SC Salubris SA, Gheorghe Boeru, preşedintele Romair Consulting SRL, firma care asigură asistenţa tehnică a proiectului, şi alţi experţi implicaţi în proiect din cadrul Consiliului Judeţean. Printre subiectele dezbătute s-au numărat cadrul legal şi instituţional în care se desfăşoară proiectul, modalitatea de tarifare a serviciilor de salubritate, precum şi obiectivele de mediu şi cele operaţionale în domeniu.
IAŞI. Astăzi, 20 martie, conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a avut o primă întrevedere cu experţii tehnici ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Întâlnirea a fost organizată în vederea analizării oportunităţii de co-finanţare de către BERD a Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în Judeţul Iaşi (