Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infractori depistați de polițiști și încarcerați

Publicat in Bacau Express, miercuri 20 martie 2013 ·

Polițiștii au desfășurat la data de 19 martie a.c. o serie de activități pe linie de urmăriți-mandate, pentru depistarea persoanelor care se sustrag executării pedespei cu închisoarea.În cadrul acțiunii au fost depistați 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, față de care instanțele de judecată au dispus măsuri privative de libertate.

Astfel, polițiștii l-au depistat pe M. Dorin, de 21 de ani, din comuna Căiuți, care se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, dispusă de Judecătoria Bacău.

Tânărul are de executat o pedeapsă privativă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

În cadrul activităților desfășurate polițiștii l-au depistat pe L. Costel, de 33 de ani, din comuna Sascut, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău.

Persoana în cauză a fost condusă la Penetenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei de 12 luni de închisoare, pentru săvarsirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și conducerea pe drummurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis.

A fost depistat L. Vasile, de 42 de ani, din Bacău, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închiksoarea, emis de Judecătoria Bacău.

Bărbatul în cauză are de executat o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Polițiștii l-au identificat și prins, la data de 19 martie a.c., pe P. Alexandru, de 45 de ani, din comuna Parincea.

Cel în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie și a fost încarcerat la Penitencia

Articolul in Bacau Express >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 32 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°