Asemeni altor autorităţi publice locale, reprezentanţii Primăriei Comana au decis că a venit momentul să concesioneze o parte a Serviciului de salubrizare al comunei. Potrivit unui anunţ postat pe SEAP, serviciile de salubrizare delegate, conform Legii nr.101/2006 cu modificările şi completările ulterioare, sunt : precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; colectarea, transportul, sortarea, valorificarea pşi eliminarea deşeurilor provenite din gospodăriile populaţiei, generate de activitaăţi de reamenajare şi reabilitare interioară a locuinţelor/apartamentelor proprietate individuală.
Aşa că, primarul localităţii Ion Adam, împreună cu aleşii locali, vrea să concesioneze tot ce înseamnă colectarea (selectivă), transportul, sortarea şi depozitarea deşeurilor menajere şi a celor asimilate acestora, inclusiv a deşeurilor toxice din deşeurile menajere, de pe raza comunei Comana.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 585.336 lei, bani ce vor fi alocaţi din bugetul local. Agenţii economici interesaţi să obţină contractul, prin licitaţie deschisă, au ca termen limită de depunere a ofertelor data de 14 mai anul curent. Firma ce va fi desemnată câştigătoare va furniza serviciile menţionate anterior pentru o perioadă de 60 de luni de la data atribuirii contractului.
Asemeni altor autorităţi publice locale, reprezentanţii Primăriei Comana au decis că a venit momentul să concesioneze o parte a Serviciului de salubrizare al comunei. Potrivit unui anunţ postat pe SEAP, serviciile de salubrizare delegate, conform Legii nr.101/2006 cu modificările şi completările ulterioare, sunt : precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celo