Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MIZA REALA A ACCEDERII ROMANIEI IN SPATIUL SCHENGEN

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 20 martie 2013 ·

- Social - nr. 55 / 20 Martie, 2013 Amanarea pana la o data ulterioara nedefinita a unei decizii privind intrarea Romaniei in Spatiul Schengen, in cadrul reuniunii ministrilor de Interne si Justitie in Consiliul J.A.I. (Justitie si Afaceri Interne), din urma cu doua saptamani, reprezinta, fara indoiala, un nou esec politic pentru tara noastra. Un esec al luptei impotriva coruptiei si al politicii noastre externe. Statele care se opun vehement aderarii Romaniei si Bulgariei sunt Olanda, Germania si Finlanda, carora li s-ar putea adauga alte tari, care nu au adoptat o decizie ferma in acest sens, precum Anglia, care prin vocea eurodeputatului de extrema dreapta Nigel Farage (cunoscut pentru iesirile sale din P.E.) a condamnat primirea celor doua tari la "masa bogatilor”. Mentionez ca deciziile privind extinderea spatiului comunitar se iau in unanimitate. Subiectul a fost dezbatut pe larg in presa autohtona, insa a fost omis un mic amanunt, care, la randul lui, daduse nastere unor speculatii intemeiate in septembrie 2012. Aparuse stirea conform careia Romania are de gand sa achizitioneze 48 de avioane de vanatoare de tip F-16, la mana a doua. Aceste veritabile "sicrie zburatoare” (unele dintre ele fabricate in 1965), urmau sa fie cumparate contra unei sume exorbitante de 600.000.000 de euro (?!) tocmai din Portugalia - intamplator sau nu - tara de provenienta a presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barosso. Stim ca aceasta suma de bani deloc neglijabila este vitala pentru Portugalia, tara care se confrunta cu o criza economica acuta. Ei, si? Romania se confrunta si ea cu o criza, dar statul cheltuie bani pe astfel de nimicuri, in timp ce aproape o tara intreaga isi duce traiul de pe o zi pe alta. Macar de-ar fi provenit banii din fonduri europene...Justificarile din partea ministrului Apararii nu au intarziat, acesta mentionand ca ,,Romania risca in viitorul apr

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 2 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum o ora
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Airbus primește o comandă istorică de la compania naţională poloneză LOT, pentru 40 de avioane A220 / Apropiere strategică între Franţa şi Polonia

HotNews acum 28 minute
Producătorul european de avioane Airbus a obţinut luni o comandă majoră din partea companiei aeriene poloneze LOT, pentru 40 de aeronave A220, marcând cea mai mare investiţie din istoria transportatorului naţional şi semnalând o apropiere strategică

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 6 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 12 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Horoscop 17 iunie 2025. Racul primește vești bune, iar Leul trebuie să fie atent la bani

Mediafax acum o ora
Horoscop Berbec Ai tendința să fii impulsiv în luarea deciziilor, dar azi e important să analizezi cu calm. Ești în centrul atenției, dar grija față de cei dragi îți va aduce echilibru. Horoscop Taur Treci printr-o perioadă de consolidare emoțională

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

16°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°