Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Cod Galben de ninsori şi viscol, de vineri dimineaţă, în toată ţară

Publicat in Ziua Veche, miercuri 20 martie 2013 ·

ANM a emis o avertizare Cod Galben de ninsori şi viscol, valabilă la nivelul întregii ţări începând din 22 martie, dar care va fi precedată de o informare meteo de ploi însemnate cantitativ ce va intra în vigoare de joi, la ora 14.00.

Potrivit sursei citate, informarea meteorologică, care vizează intervalul 21 martie, ora 14.00 – 22 martie, ora 8.00, semnalează că aria ploilor va cuprinde toată ţara. Local, se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi, izolat, 35-40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului.

La munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în regiunile vestice şi nordice, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50-60 km/h.

De asemenea, în perioada 22 martie, ora 8.00 – 23 martie, ora 8.00, va intra în vigoare o avertizare Cod Galben în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h şi la munte de peste 90 km/h, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

În sud şi sud-est se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar rafalele vor depăşi local 60-70 km/h, în timp ce în Moldova ninsorile se vor extinde dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75-80 km/h, iar spre seară şi noaptea va fi viscol.

La sfârşitul săptămânii, vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor, cu precădere în nord, nord-est şi centru.

În funcţie de evoluţia fenomenelor, în cursul zilei de vineri, ANM va actualiza actualele informări cu atenţionări sau avertizări ulterioare.

ANM a emis o avertizare Cod Galben de ninsori şi viscol, valabilă la nivelul întregii ţări începând din 22 martie, dar care va fi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 36 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 13 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 31 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 34 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°