Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedepsită pentru fals în declaraţii

Publicat in Flacara Iasului, joi 21 martie 2013 ·

O ieşeancă acuzată de fals în declaraţii n-a reuşit să-i înduplece pe judecători.

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşiau respins ieri recursul formulat de Mihaela Chiruţă (47 de ani). Iniţial, aceasta a fost condamnată de Judecătoria Iaşi la un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals în declaraţii. Împreună cu fratele ei, care a decedat în timpul anchetei, femeia a intrat în posesia unui apartament dinIaşi.

Potrivit anchetatorilor, Mihaela Chiruţă şi fratele ei, care provin dintr-o relaţie de concubinaj a unui bărbat, au mers la notar şi au spus că sunt unicii moştenitori ai acestuia. Asta în condiţiile în care bărbatul a mai avut un copil, dintr-o altă relaţie.

Tatăl acestora a decedat pe 11 decembrie 2007, iar, pe 9 aprilie 2008, cei doi fraţi au mers la notar. Oamenii legii au menţionat că cei doi au declarat că sunt unicii moştenitori ai unui apartament şi ai unui cont de 6.000 de lei deschis la bancă pe numele tatălui lor.

Procurorii au adăugat că, la numai câteva zile, cei doi au vândut apartamentul şi, în aceeaşi zi, au împărţit şi banii din bancă.

O ieşeancă acuzată de fals în declaraţii n-a reuşit să-i înduplece pe judecători.

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşiau respins ieri recursul formulat de Mihaela Chiruţă (47 de ani). Iniţial, aceasta a fost condamnată de Judecătoria Iaşi la un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals în declaraţii. Împreună cu fratele ei, care a decedat în timpul anchetei, femeia a intrat în posesia unui apartament dinIaşi.

Potrivit anchetatorilor, Mihaela Chiruţă şi fratele ei, care provin dintr-o relaţie de concubinaj a unui bărbat, au mers la notar şi au spus că sunt unicii moştenitori ai acestuia. Asta în condiţiile în care bărbatul a mai avut un copil, dintr-o altă relaţie.

Tatăl acestora a decedat pe 11 decembrie 2007, iar, pe 9 aprilie 2008, cei doi fraţi au m

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Birchall, numită în funcția de consilier prezidențial

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 30 aprilie 2025, decretul pentru numirea Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 1 mai 2025. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Onilă condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Ziua Constanta acum 2 ore
sursă foto: wikipedia Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizi

Planul Roșu de Intervenție activat după un incendiu la Spitalul CF Pașcani (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în mansarda Spitalului General CF Pașcani, județul Iași! Potrivit IGSU, la ora 14:11, pompierii de la ISU Iași au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la mansarda Spitalului

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Timiş / Un bărbat şi soţia sa au murit / Motorul maşinii s-ar fi oprit pe linia ferată

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren, miercuri, în judeţul Timiş, două persoane fiind scoase inconştiente din autoturism. Trenul se deplasa pe ruta Lugoj – Margina, cu aproximativ 15 persoane la bord. O femeie şi un bărbat au fost declaraţi decedaţi. Poli

PSD îl acuză pe Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor social-democrați: „Le trimite mesaje mincinoase”

Adevarul acum o ora
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, care a publicat online o captură de ecran cu o

Ucraina urmează să semneze în următoarele ore acordul cu SUA privind mineralele rare

HotNews acum o ora
Acordul dintre Ucraina și Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei va fi semnat în următoarele 24 de ore și reprezintă, în forma sa actualizată, un „parteneriat real”, a anunțat premierul ucrainean Denis

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya sunt în semifinale la Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-au calificat în semifinalele la dublu la Mutua Madrid Open după ce au învins perechea danezo-cehă Clara Tauson/ Linda Noskova cu 6-0, 6-3. Pentru un loc în ultimul act se vor lupta cu Su-wei Hsieh și Jelena Ostapenko, favorite trei. În sferturi de

Sebastian Burduja: Am prezentat în CSAT proiectul de lege care transformă hidroenergia românească în obiectiv de securitate naţională. Este primul pas real spre accelerarea marilor noastre investiţii şi spargerea barierelor birocraţiei inutile

G4Media acum 32 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că a prezentat în CSAT proiectul de lege care transformă hidroenergia românească în obiectiv de securitate naţională, precizând că este primul pas real spre accelerarea marilor noastre investiţii şi spar

Estonia a cumpărat şase sisteme de rachete HIMARS din SUA. Este ce mai mare achiziție de armament din istoria țării

Adevarul acum 23 minute
Estonia a primit şase lansatoare multiple de rachete HIMARS americane, într-una din cele mai mari achiziţii de armament din istoria sa, acoperind astfel un deficit de capacităţi crucial, a anunţat miercuri Centrul pentru investiţii de apărare.

MAE acuză AUR că răspândește informații false și încearcă manipularea alegătorilor: „Există suficiente buletine” pentru diaspora

Adevarul acum o ora
AUR a menționat că potrivit semnalelor primite de la românii aflaţi în diaspora, dar şi din partea membrilor AUR din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot faţă de fluxul mare de alegători preconizat.

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/23°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

12°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/24°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°