Cadrele didactice vor beneficia de gradaţii de merit şi în anul şcolar 2013 – 2014, în Monitorul Oficial fiind publicat zilele trecute un ordin al ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei şi a criteriilor de acordare a acestui stimulent, ce reprezintă un plus de 25 la sută la salariul de bază. Gradaţiile de merit se acordă pe cinci ani, pentru 16 la sută din totalul posturilor didactice existente, din care se scade numărul gradaţiilor acordate în ultimii patru ani.
„De obicei este concurență mare la gradațiile de merit, sunt chiar și 4-5 concurenți pe un loc. În județul Covasna numărul cadrelor didactice care pot primi gradație de merit în anul școlar următor este de 136” – a declarat inspectorul șef din cadrul IȘJ Covasna, Keresztély Irma.
Aceasta a precizat că metodologia de acordare a acestor gradații s-a schimbat față de anii precedenți, acum 80% din punctajul obținut de candidați fiind reprezentat de activitatea efectivă de la catedră în cazul cadrelor didactice. În cazul directorilor, 80% din punctaj reprezintă evaluarea activității manageriale. „Salut aceste schimbări pentru că se axează pe activitatea efectivă a candidaților, ceea ce este foarte bine” – susține Keresztély.
Depunerea dosarelor candidaților a început pe 15 martie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice la finalul lunii mai.
Cadrele didactice vor beneficia de gradaţii de merit şi în anul şcolar 2013 – 2014, în Monitorul Oficial fiind publicat zilele trecute un ordin al ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei şi a criteriilor de acordare a acestui stimulent, ce reprezintă un plus de 25 la sută la salariul de bază. Gradaţiile de merit se acordă pe cinci ani, pentru 16 la sută din totalul posturilor didactice existente, din care se scade numărul gradaţiilor acordate în ultimii patru ani.
„De obicei este concurență mare la gradaț