Fundația Doriana Turda organizează Vineri, 22 Martie 2013, începând cu ora 13:00, pe zona pietonală din centrul municipiului Turda, un eveniment de informare și conștintizare a populației cu privire la problema morală a avortului.
Prezentat sub forma unui moment artistic surpriză pregătit de voluntarii Fundației Doriana, evenimentul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați.
Această adevărată formă de violenţă împotriva femeilor care poartă o sarcină neaşteptată nu trebuie să ne mai lase indiferenţi. De aceea, sunt aşteptaţi la eveniment toţi cei care cred că dreptul la viaţă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, iar dragostea şi compasiunea faţă de o mamă şi copilul ei reprezintă cea mai nobilă formă de implicare civică.
Societatea trebuie să facă astfel încât un copil să nu fie perceput ca un obstacol în calea împlinirii unei femei, a bunăstării ei ori a realizării profesionale. Copilul este un dar pe care o femeie îl aduce societăţii, iar aceasta este datoare cu întreg sprijinul necesar. De aceea, organizatorii consideră că femeile merită să fie sprijinite personal, dar și pe plan social și politic prin promovarea unor legi care să ușureze situaţia financiară dificilă, să faciliteze adopţia şi să facă accesibilă consilierea în sarcina nedorită.
În acest sens, astăzi a fost depusă la principalele instituții ale statului o petiție, semnată de peste 70 de organizații non-guvernamentale. Prin petiție se solicită adoptarea unei legislaţii favorabile vieţii şi familiei și a unor programe de educație coerente, în contextul în care România continuă să aibă una din cele mai ridicate rate ale avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a imp