Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Enel: Preţul energiei va creşte în următorii ani pentru populaţie şi va scădea pentru firmele mici

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 20 martie 2013 ·

Preţul electricităţii va creşte pentru clienţii casnici în anii următori şi va scădea pentru companiile mici, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă directorul general al Enel România, Luca D’Agnese.

“În România mai avem subvenţii încrucişate, preţurile pentru companiile mici vor fi reduse ca urmare a concurenţei şi a liberalizării şi vor fi creşteri probabil pentru clienţii rezidenţiali, care însă vor fi diluate pe o perioadă semnificativă de timp, având în vedere calendarul de liberalizare”, a afirmat D’Agnese.

Liberalizarea preţurilor energiei înseamnă renunţarea treptată la tarifele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, astfel încât consumatorii vor cumpăra tot mai multă energie de pe piaţa liberă, şi va fi aplicată separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, pentru consumatorii industriali preţurile reglementate vor fi eliminate complet până la 31 decembrie 2013.

În privinţa consumatorilor casnici, procentul de achiziţie din piaţa concurenţială trebuie să crească la 10% în iulie 2013, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 şi la 40% în ianuarie 2015.

Alte trepte de creştere de 10% au fost stabilite pentru iulie 2015, ianuarie şi iulie 2016, ianuarie şi iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.

D’Agnese a adăugat că în 2013 şi 2014, pe măsură ce se va liberaliza piaţa, va avea loc o “migrare masivă” a companiilor mici spre piaţa liberă, în timp ce segmentul rezidenţial va creşte în 2017.

“În 2017 liberalizarea pieţei ne aşteptăm să ajungă şi la segmentul rezidenţial, ne aşteptăm la o creştere cam la jumătate de milion de clienţi, iar după acest an la câteva milioane”, potrivit lui D’Agnese.

Pentru fi

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 15 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles

News.ro acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din oraş, a anunţat marţi Pentagonul, transmite AFP. Preş

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 24 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°