Moroșanu a avut succes în luptele de K1 pentru că are capul foarte mic. Pare că părinții, cînd era bebeluș, deși ți-e tare greu să-ți imaginezi că Moroșanu a fost bebeluș, l-au culcat numai cu fața-n jos. Că a dormit în nas ani în șir.
Timp de o săptămînă am tot văzut reclame la teve cu piramida de lupte din Croația la care va participa Moroșanu și unde se va lupta pentru un milion de euro. Foarte tare, mi-am zis, poate, dacă ia banii ăștia, nu-i mai văd pe la toate emisiunile fața de pet de bere “Noroc” turtit. N-a fost să fie, Moroșanu și-a luat două căruțe de pumni în cap și a pierdut din primul meci. Dar asta contează mai puțin. Pînă la urmă, sînt destui țărani care au milioane, nu e o mare dramă că unul nu are.
Ceea ce a impresionat la Moroșanu în meciul ăsta de bătaie a fost prezența. Un tip cu burta peste șort, bronzat cu tricou, și cu o pereche de chiloți – aceiași, ăia verzi, care îi veneau foarte-foarte mici. Chiar îl strîngeau chiloții. Nici nu putea să ridice talpa, că-i crăpau între picioare. L-a lovit pe ăla numai pe la glezne, iar KO prin fracturarea gleznei nu prea am văzut.
Am văzut în schimb un bătăuș îmburghezit. Da, un bătăuș cu burtă care a băgat în el numai platouri haiducești și care dădea ca disperatul din mîini cu gîndul la milionul de euro. Milion care i-ar fi adus și mai multe platouri haiducești în anii care urmează. Sînt absolut convins că prin repriza a treia, cînd a început să gîfîie ca Valeriu Tabără pus să alerge după un copil, i-a tras niște rîgîieli în nas adversarului.
Ar trebui să înțeleagă totuși că înfrîngerea asta a fost spre binele lui.
Publicat în Cațavencii, nr. 11 (89) 2013
Moroșanu a avut succes în luptele de K1 pentru că are capul foarte mic. Pare că părinții, cînd era bebeluș, deși ți-e tare greu să-ți imaginezi că Moroșanu a fost bebeluș, l-au culcat numai cu fața-n