FRF cere Ministerului Public să precizeze dacă a soluţionat plângerile penale formulate de Adrian Mititelu împotriva unor magistraţi ce au judecat litigiile dintre FRF şi U Craiova şi dacă a sesizat organele abilitate pentru denunţ calomnios, în cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
FRF a tirmis, miercuri, o scrisoare deschisă Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în atenţia lui Daniel Morar, prim adjunctul Procurorului General al României.
În această scrisoare, Federaţia Română de Fotbal acuză presiunile exercitate asupra unor magistraţi de reprezentanţii S.C. Fotbal Club U Craiova S.A., societate aflată în insolvenţă care a deschis în ultima perioadă o serie de litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti având drept obiect măsura de excludere din cadrul FRF.
Conducerea federaţiei susţine că gruparea Univeristatea Craiova "şi-a format o adevărată practică din formularea de plângeri penale împotriva judecătorilor ce se află în completele de soluţionare a cauzelor împotriva FRF, o încercare evident abuzivă de a intimida realizarea actului de justiţie".
Conform adresei citate, Adrian Mititelu a formulat "o plângere penală vădit nefondată împotriva preşedintelui de complet" în dosarul deschis de U Craiova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "În cadrul acestui dosar, cererea de recurs a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. a fost respinsă, cu consecinţa rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 6708/14.11.2011, prin care s-a statuat lipsa caracterului de act administrativ a hotărârii de excludere a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A.. Hotărârea deţine o importanţă crucială în ansamblul disputelor dintre părţi, reprezentând primul dosar soluţionat irevocabil în care este certificat caracterul inadmisibil al demersurilor în contencios administrativ S.C. Fotbal Club U Craiova S.A.", se pr