Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călinoiu îl face pe Ponta „gorjeanul anului”

Publicat in Pandurul, joi 21 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta este aşteptat săptămâna viitoare să vină la Târgu Jiu într-o vizită prilejuită de şedinţa de alegeri programată să aibă loc la PSD Gorj, şedinţă în cadrul căreia vor fi ocupate o serie de funcţii de conducere rămase vacante la nivelul organizaţiei.

Aceasta ar fi una din puţinele vizite pe care deputatul de pe Colegiul 6 le-a făcut de la alegerile ce au avut loc la sfârşitul anului trecut, treburile importante pe care le are la Bucureşti ţinându-l pe premier departe de alegătorii săi. Ar fi însă de aşteptat ca prim-ministrul să prezinte proiecte prin care să rezolve problemele Gorjului, mai ales că Ponta ar urma să primească în cursul acestei vizite şi titlul de „Gorjeanul Anului”. Consiliul Judeţean are o astfel de propunere pe ordinea de zi a şedinţei ce va fi convocată peste o săptămână, preşedintele Ion Călinoiu confirmând parţial că sunt discuţii purtate pe această temă.

Titlul respectiv a fost acordat pentru prima dată cu un deceniu şi jumătate în urmă, când Nicolae Mischie a primit o astfel de distincţie, după care, sub conducerea sa, pentru câţiva ani, Consiliul Judeţean nu a mai găsit nici un gorjean al anului. Ulterior, titlul a fost acordat către preoţi, medici, oameni de cultură care îşi au rădăcinile în Gorj şi cu care judeţul se poate mândri. Ponta ar urma să primească distincţia în contextul în care este primul prim-ministrul pe care judeţul îl dă ţării de la Gheorghe Tătărăscu încoace. În plus, titlul este oferit la început de mandat, când cota de popularitate a acestuia este destul de ridicată, iar aşteptările alegătorilor în rezolvarea problemelor de zi cu zi rămân şi ele multe.

Senatorul Barbu, revoltat

Vestea că premierul va deveni Gorjeanul Anului l-a enervat la culme pe senatorul PP-DD Tudor Barbu, care nu a ezitat să-l critice în termeni duri pe Ponta pentru anunţul cu privire la renunţarea progra

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 33 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 48 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 55 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°