Conform broşurii lansate de Ministerul Educaţiei, care explică în ce mod se face înscrierea în clasa pregătitoare, aceasta se va face în două etape: 2-22 aprilie şi 8-17 mai. Apare însă o problemă de sistem, pe care consilierul local Lucia Munteanu a ridicat-o ieri la Consiliul Local Petroşani şi pe care primarul a preluat-o şi a angajat aparatul administrativ în rezolvarea ei.
Şi anul acesta se va păstra clasa pregătitoare, dar părinţii trebuie să aleagă dacă odraslele lor vor merge la grădiniţă sau la şcoală, pentru a trece de această clasă pregătitoare.
„Majoritatea părinţilor îşi doresc ca această clasă să rămână la grădiniţă, pentru că, în cadrul căminelor, copiii pot să rămână în grija educatoarelor până la ora 16, când părintele scapă de la muncă. Or, la şcoală, la ora 12, trebuie să fie cineva să-l preia şi să aibă grijă de el. Dacă am implementa sistemul semiinternat atunci am rezolva două probleme importante”, a deschis subiectul consilierul Lucia Munteanu, cadru didactic.
Imediat ce această problemă a fost ridicată, s-a ridicat şi sprânceana primarului. „Dar acest semi-internat ce presupune?”, a întrebat primarul Iacob-Ridzi, gândindu-se, evident, la costuri. Practic, sistemul presupune reţinerea copiilor în cadrul şcolii, unde îşi pot face teme, se pot recrea şi unde şi mănâncă. Fireşte că masa nu va fi suportată din bugetul local, ci din banii părinţilor, care ar plăti o sumă anume pentru acest serviciu, oricum o sumă mai mică decât costul unei bone. Să nu mai spunem că elevii ar fi instruiţi, în acest timp, la teme de învăţătoare, cu o specializare mai mare decât a educatoarelor. La Cluj, de exemplu, sistemul funcţionează foarte bine, de ce nu ar funcţiona şi la noi?
Învăţătoarele care lucrează acum în sistem vor avea şi ele de lucru, şi nu vor fi trimise acasă din cauza desfiinţării acestor clase în sistemul primar. În